Discografia Dalidei

Discografia cântăreței franceze Dalida cuprinde 44 de albume de studio, o coloană sonoră, patru albume live și peste 50 de compilații. Muziciana a interpretat aproximativ 700 de cântece de-a lungul carierei în nouă limbi - franceză, italiană, germană, spaniolă, engleză, arabă, japoneză, flamandă și ebraică. Potrivit Universal Music, Dalida a vândut aproximativ 140 de milioane de discuri în toată lumea. Albumele ei s-au bucurat de popularitate pe întreag mapamondul. Printre țările în care a înregistrat vânzările cele mai mari se numără Franța, Italia, Spania, Germania, Austria, Belgia, Țările de Jos, dar și România, Rusia, Polonia, Turcia, Egipt, Algeria, Liban, Maroc, Israel, Africa de Sud, Japonia, Filipine, Canada, Mexic, Brazilia și Argentina.

Primul ei mare succes a fost discul "Bambino" (1956) care a staționat timp de 31 de săptămâni pe locul 1 în clasamentul francez. Alte cântece care au ocupat locul întâi în această perioadă în Franța sunt "Gondolier" (1958), "Come prima", "Guitare et tambourin" și "Ciao, ciao, bambina" (toate trei în anul 1959). În anul 1960 lansează al șaselea album de studio, Les enfants du Pirée, piesa care dă numele albumului devenind hit în mai multe țări europene și în Quebec. Al șaptelea album de studio, Milord, produce un mare hit cu piesa cu același nume în țările germanice. Abordează pentru o perioadă stilul Yé-yé care produce noi hit-uri ca "Itsi bitsi, petit bikini" și "La leçon de Twist". Mijlocul anilor 1960 îi oferă noi hit-uri internaționale ca "La danse de Zorba" și "Bonsoir mon amour", dar și hit-uri regionale, ca "Bang Bang" în Italia. În 1968, "Les temps des fleurs" devine cel mai mare șlagăr al Dalidei în Franța din ultimii trei ani.

În anul 1970 piesa "Darla dirladada" devine un succes în Franța, în timp ce "Ils ont changé ma chanson, ma" devine primul ei disc single clasat în Japonia. La mijlocul acestui deceniu lansează două dintre piesele ei semnătură, "Paroles ... paroles" (cu Alain Delon) și "Gigi l'amoroso", hit-uri în mai multe țări, în timp ce varianta germană a piesei "Il venait d'avoir 18 ans" obține succes în țările germanofone. În 1976 se reîntoarce pe prima poziție în clasamentul francez cu unul dintre primele discuri franceze disco, "J'attendrai", continuând cu alte succese în acest gen.

În anii 1980 lansează ultimele hit-uri, deși nu aveau să se bucure de aceeași popularitate ca discurile single lansate anterior, printre care se numără "Il faut danser reggae" și "La Chanson du Mundial", aceasta din urmă fiind imnul Franței pentru Campionatul Mondial de Fotbal 1982. În 1986 lansează ultimul album de studio, Le visage de l'amour.